Manganul din apa de la robinet: ce face în corp, de ce sugarii și copiii sunt cei mai expuși și ce arată studiile medicale. În Copăceni, apa are între 127 și 360 µg/l, iar OMS consideră sigur pentru sugari cel mult 80

Apa de la robinet din Copăceni conține mangan între 127 și 360 de micrograme pe litru. Limita legală este 50. Organizația Mondială a Sănătății consideră sigur pentru sugari cel mult 80. Ce înseamnă aceste cifre pentru sănătatea noastră și, mai ales, a copiilor? Am căutat răspunsul acolo unde se află: în studiile publicate în reviste medicale și în documentele oficiale ale autorităților de sănătate. Vă prezentăm totul, cu trimitere la fiecare sursă.

1. Ce este manganul

Manganul este unul dintre cele mai răspândite metale din scoarța pământului și apare de obicei împreună cu fierul. Este un element esențial: corpul are nevoie de el, în cantități mici, pentru funcționarea mai multor enzime. Cea mai mare parte o luăm din alimente: cereale, nuci, legume, ceai.

În apa subterană, manganul ajunge în mod natural, din roci. OMS arată că în apele dulci concentrațiile sunt de obicei între 1 și 200 µg/l, iar în apa potabilă tratată, de regulă, sub 50 µg/l. Valorile mari apar mai ales în apele subterane sărace în oxigen. În Copăceni, forajele au 305 și 494 µg/l. Analiza completă a forajului 1 nu arată alte metale sau poluanți peste limite, ceea ce se potrivește cu o origine naturală a manganului. Indiferent de origine, stația de tratare are datoria să-l scoată.

Unitatea de măsură. µg/l înseamnă micrograme pe litru. Un microgram este a mia parte dintr-un miligram. 50 µg/l înseamnă 0,05 mg/l. Unele documente străine folosesc mg/l sau „ppb”; în articol am transformat totul în µg/l, ca să se poată compara.

2. Ce face manganul în exces

Fișa OMS despre mangan o spune direct: „Sistemul nervos central este principala îngrijorare în cazul toxicității manganului la mamifere, inclusiv la oameni”. După ce este absorbit, manganul ajunge în toate țesuturile, iar nivelul lui poate crește în unele regiuni ale creierului, atât la sugari, cât și la adulți. Corpul îl elimină mai ales prin bilă.

Forma gravă a intoxicației cronice cu mangan se numește manganism. Agenția americană pentru substanțe toxice (ATSDR) o descrie ca un ansamblu de simptome nervoase și de comportament, în care mișcările devin „lente și stângace”. Clinic, seamănă cu boala Parkinson: tremur, rigiditate, mers nesigur, tulburări de dispoziție. Este documentată mai ales la muncitorii care inhalează ani la rând praf de mangan (mineri, sudori). ATSDR mai arată că efecte mai ușoare, cum ar fi mișcări ale mâinilor mai lente, au apărut la muncitori expuși la niveluri mai mici.

Manganismul clasic a fost descris la expuneri mult mai mari decât cele din apa din Copăceni. Îngrijorarea, la nivelurile de la noi, este alta: efectele mai discrete asupra dezvoltării creierului la copii. Despre ele vorbesc studiile de mai jos.

3. De ce sugarii și copiii mici sunt cei mai expuși

OMS explică de ce și-a fixat pragul după sugarii hrăniți cu lapte praf:

• la sugari, absorbția manganului din intestin poate fi mai mare decât la adulți;
• sugarii rețin mai mult mangan, probabil pentru că sistemul prin care corpul îl elimină, prin bilă, nu este încă dezvoltat complet;
• în primele luni au loc procese importante de dezvoltare a creierului;
• sugarii hrăniți cu lapte praf primesc mangan și din praf, și din apa cu care se prepară.

Diferența dintre laptele matern și laptele praf este mare. Documentul Agenției de Mediu a SUA (EPA) estimează că un sugar alăptat primește 2,6–11,1 micrograme de mangan pe zi, iar unul hrănit cu lapte praf 37–223 de micrograme pe zi, deci mult mai mult. Ministerul Sănătății din Canada adaugă că sugarii beau mult mai multă apă raportat la greutatea lor.

Încă un factor: ATSDR arată că, la copiii cu alimentație săracă în fier, manganul se absoarbe în cantitate mai mare decât de obicei. Lipsa de fier este frecventă la copiii mici.

Un calcul simplu, cu ipotezele OMS

OMS își face calculul pentru un sugar de 5 kg care primește 0,75 litri de apă pe zi, prin laptele praf. Doza zilnică tolerabilă stabilită de OMS este de 25 de micrograme pe kilogram, adică 125 de micrograme pe zi pentru acest sugar, din toate sursele la un loc. Din această doză, OMS „lasă” apei doar jumătate, cam 60 de micrograme; de aici rezultă pragul de 80 µg/l. Am aplicat exact același calcul apei din Copăceni:

Cu alte cuvinte, un sugar hrănit cu lapte praf preparat cu apa de la robinet din Copăceni ar depăși, doar din apă, doza pe care OMS o consideră tolerabilă din toate sursele, iar manganul din praful de lapte se adaugă peste. Calculul este al nostru, dar folosește cifrele OMS. Doza tolerabilă conține o marjă mare de siguranță: depășirea ei nu înseamnă îmbolnăvire sigură, ci ieșirea din zona considerată sigură.

4. De ce excesul de mangan este greu de depistat

Aici este una dintre cele mai înșelătoare particularități ale manganului: pleacă repede din sânge, dar rămâne mult în creier și în oase.

• În sânge, manganul stă foarte puțin. O recenzie a cercetătorilor de la Universitatea Purdue (SUA), care sintetizează zece ani de studii, arată că timpul de înjumătățire al manganului în sânge este sub 2 ore. După absorbție, el trece rapid în țesuturi.
• În creier se acumulează. La muncitorii expuși, imagistica prin rezonanță magnetică (RMN) a arătat cea mai mare acumulare în globul palid, o structură din adâncul creierului implicată în controlul mișcărilor. În studiile pe șobolani, timpul de înjumătățire în diferite regiuni ale creierului a mers de la câteva zile până la 52–74 de zile.
• În oase rămâne ani de zile. Pe baza datelor din studiile pe animale, autorii estimează pentru oasele omului un timp de înjumătățire de aproximativ 8–9 ani.

Consecința practică este gravă: o analiză de sânge normală nu arată că omul nu a fost expus.

• Aceiași autori scriu că manganul din sânge reflectă doar expunerea recentă, variază mult de la om la om și nu recomandă folosirea manganului din sânge, urină sau salivă pentru a stabili expunerea. O’Neal și Zheng, 2015
• O altă recenzie a aceluiași grup merge mai departe: la oamenii expuși timp îndelungat la doze mici, nici analiza de sânge, nici RMN-ul nu pot deosebi cu încredere un om expus de unul neexpus. Zheng și colab., 2011
• Într-un experiment pe șobolani, manganul din creier a crescut clar după expunere, dar sângele nu a reflectat această creștere, decât la doza cea mai mare. Autorii concluzionează că sângele este un indicator slab al acumulării din creier. Marreilha dos Santos și colab., 2011
• Cazul băiatului din SUA (studiul din 2002, mai jos) o arată la oameni: el avea manganul crescut și în sânge, și în păr, dar fratele lui, care bea aceeași apă, avea sângele normal, deși în păr manganul era crescut.
• Nici RMN-ul nu ajută mult: arată acumularea recentă, dar semnalul din creier dispare la 5–6 luni după ce expunerea încetează.
• La copiii de 6–18 ani, analiza din 2020 pe 55 de studii a găsit că părul este indicatorul cel mai de încredere, iar manganul din sânge nu a fost asociat cu rezultate mai slabe la teste. Și părul are însă limite: se poate contamina din exterior.

La acestea se adaugă faptul că efectele de la nivelurile din apă sunt discrete: memorie, atenție, motricitate, câteva puncte de IQ. Nu au un semn specific după care un medic să spună „asta este de la mangan”. O problemă de atenție la un copil poate avea zeci de cauze.

De aceea, singura apărare sigură este prevenția: măsurarea manganului în apă, nu în oameni, și scoaterea lui din apă la stația de tratare. Când apare o problemă la om, manganul poate să fi plecat de mult din sânge.

5. Ce arată studiile medicale

Am adunat studiile cele mai citate despre manganul din apa de băut, verificate în baza de date medicale PubMed.

Analizele care adună mai multe studii arată același tablou, cu nuanțe:

• O analiză din 2013 a găsit 17 studii despre mangan la copii; 14 dintre ele raportau un efect negativ asupra dezvoltării sau comportamentului. Rodríguez-Barranco și colab., 2013
• O analiză din 2020, pe 55 de studii și 13.388 de participanți, a găsit că expunerea mai mare la mangan este asociată cu o dezvoltare mai slabă, mai ales cognitivă și motorie, la copiii sub 6 ani. La o creștere de 10 ori a manganului din păr, IQ-ul scădea cu 2,51 puncte. Ca să fim corecți: când au pus laolaltă doar studiile cu manganul măsurat în apă, rezultatul nu a fost semnificativ statistic. Liu și colab., 2020
• Încă din 2007, cercetători de la Institutul Karolinska din Stockholm cereau reevaluarea pragului OMS, pentru că apăreau tot mai multe dovezi de efecte neurologice la copii. Ljung și Vahter, 2007 Între timp, OMS și-a schimbat pragul: în 2003 era de 400 µg/l; azi este de 80 µg/l, de cinci ori mai mic.

Cum trebuie citite aceste studii

OMS însăși le cântărește așa: studiile pe oameni au limite, pentru că expunerea reală este greu de măsurat și pot interveni alți factori, dar „luate împreună, ele arată că efectele neurologice observate în studiile pe animale sunt relevante pentru oameni”. Pragul OMS este stabilit pe baza studiilor pe animale, cu o marjă de siguranță de 1.000 de ori, și este „provizoriu” tocmai din cauza incertitudinilor.

Concluzia corectă este deci aceasta: nu este dovedit că manganul din apă, la aceste niveluri, îmbolnăvește în mod sigur pe cineva. Dar există suficiente dovezi pentru ca autoritățile de sănătate din lume să recomande protejarea sugarilor și a copiilor.

6. Pragurile, peste tot în lume

7. Ce înseamnă pentru Copăceni

Iată toate analizele de mangan pe care le avem pentru apa din Copăceni, din dosarul obținut de la DSP Vâlcea, comparate cu pragurile de mai sus:

Toate probele de la robinet depășesc pragul OMS, pragul Canadei și nivelul de 100 µg/l folosit în studiul din Danemarca, nivel peste care, în studiul din Canada din 2014, scăderea memoriei devenea mai abruptă. Proba din 26 mai, de la Primărie, depășește și pragul EPA de 300, pe care EPA îl recomandă pentru sugarii sub 6 luni chiar și pentru 10 zile.

Încă un lucru important din fișa OMS: „Dacă manganul este detectat la robinet […], asta arată că tratarea pentru eliminarea manganului nu este optimizată sau că rețeaua de distribuție nu este administrată corespunzător.” Iar despre tratare, OMS spune că manganul „poate fi redus ușor sub 0,05 mg/l” (50 µg/l) prin mai multe metode: oxidare și filtrare, adsorbție, schimb ionic, filtrare biologică. Ministerul Sănătății din Canada arată că majoritatea stațiilor bine operate ajung la 15 µg/l sau mai puțin.

OMS mai avertizează că manganul se poate depune în conducte și se poate elibera apoi brusc, de exemplu la schimbări ale clorului din apă sau la lucrări pe rețea, uneori împreună cu alte substanțe depuse odată cu el. De aceea recomandă o chimie stabilă a apei, curățarea periodică a conductelor și monitorizarea după tratare. Nu avem date despre așa ceva în Copăceni; spunem doar ce recomandă OMS pentru orice rețea cu mangan.

8. Ce puteți face

• Sugarii. OMS recomandă alăptarea exclusivă sau, pentru laptele praf, o sursă sigură de apă, de exemplu apă îmbuteliată. Ministerul Sănătății din Canada recomandă același lucru: acolo unde manganul depășește pragul, laptele praf se prepară cu altă apă.
• Nu vă bazați pe fierbere. Manganul nu se evaporă: la fierbere pleacă apa, iar manganul rămâne, așa că poate chiar să se concentreze. Anunțurile oficiale din SUA, în astfel de situații, o spun explicit: „Nu fierbeți apa. Fierberea nu elimină manganul și poate crește cantitatea.” Exemplu de anunț oficial
• Copiii mici și femeile însărcinate. Pentru băut și pentru gătit, apa îmbuteliată este alegerea prudentă cât timp manganul rămâne peste prag.
• Filtrele de casă. OMS și Canada arată că osmoza inversă este cea mai eficientă și sigură metodă la robinet; filtrele cu schimb ionic sunt „moderat eficiente”. Alegeți aparate certificate (de exemplu după standardele NSF/ANSI) pentru reducerea metalelor, întrețineți-le după instrucțiuni și verificați periodic apa înainte și după filtru. Atenție: filtrele pentru metale nu înlocuiesc dezinfectarea apei; problema clorului și a bacteriilor trebuie rezolvată la stație.
• Alimentația copiilor. O alimentație cu suficient fier contează, pentru că lipsa fierului crește absorbția manganului. Discutați cu medicul de familie sau cu pediatrul.
• Nu vă luați după aspect. Manganul poate colora apa sau poate păta rufele și obiectele sanitare, dar nu întotdeauna. Ministerul Sănătății din Canada spune clar că singura cale sigură de a afla este analiza de laborator.
• Nu vă liniștiți cu o analiză de sânge. Manganul din sânge arată doar expunerea recentă; ce contează este manganul din apa pe care o beți.
• Medicul de familie este omul la care mergeți cu orice întrebare despre sănătatea copilului.

9. Ce trebuie să facă operatorul și autoritățile

• să trateze apa astfel încât manganul să scadă sub 50 µg/l, lucru pe care OMS îl consideră ușor de obținut;
• să analizeze manganul periodic, după tratare, cum recomandă OMS, nu o singură dată pe an, cum prevede acum contractul de monitorizare pe 2026;
• să informeze populația cu avizul DSP, cu parametrii depășiți și cu ce trebuie să facă cei vulnerabili, cum cere O.G. nr. 7/2023, art. 14 alin. (6);
• să asigure apă sigură la grădiniță și la școală până la remediere.

Toate documentele oficiale despre apa din Copăceni, inclusiv cele 45 de pagini primite de la DSP Vâlcea, sunt publicate în articolul nostru despre analizele apei.

Ce spunem și ce nu spunem

Nu spunem că cineva din Copăceni s-a îmbolnăvit din cauza manganului. Nu avem asemenea date, iar studiile pe populație arată asocieri, nu certitudini pentru fiecare om. Spunem ce este sigur și verificabil: manganul are efect dovedit asupra sistemului nervos, sugarii și copiii mici sunt cei mai vulnerabili, iar apa de la robinet din Copăceni depășește toate pragurile stabilite pentru protecția lor. Iar soluția există și este cunoscută.

Nu suntem medici. Am rezumat studii publicate în reviste medicale indexate în PubMed și documente oficiale ale Organizației Mondiale a Sănătății, ale Ministerului Sănătății din Canada, ale Agenției de Mediu a SUA, ale ATSDR și ale Departamentului de Sănătate din Minnesota. Fiecare afirmație are trimitere la sursa ei.

Surse

1. OMS, Ghidurile pentru calitatea apei potabile, ed. 4, fișa „Manganese” (evaluare 2020, publicată 2021–2022)
2. Ministerul Sănătății din Canada, documentul tehnic pentru mangan (2019) și „Water Talk – Manganese in drinking water”
3. US EPA, Drinking Water Health Advisory for Manganese, EPA-822-R-04-003 (ianuarie 2004)
4. ATSDR, ToxFAQs – Manganese
5. Minnesota Department of Health, Manganese in Drinking Water
6. Kondakis și colab., Arch Environ Health, 1989, DOI 10.1080/00039896.1989.9935883
7. Woolf și colab., Environ Health Perspect, 2002, DOI 10.1289/ehp.02110613
8. Wasserman și colab., Environ Health Perspect, 2006, DOI 10.1289/ehp.8030
9. Hafeman și colab., Environ Health Perspect, 2007, DOI 10.1289/ehp.10051
10. Ljung și Vahter, Environ Health Perspect, 2007, DOI 10.1289/ehp.10316
11. Bouchard și colab., Environ Health Perspect, 2011, DOI 10.1289/ehp.1002321
12. Rodríguez-Barranco și colab., Sci Total Environ, 2013, DOI 10.1016/j.scitotenv.2013.03.047
13. Oulhote și colab., Environ Health Perspect, 2014, DOI 10.1289/ehp.1307918
14. Schullehner și colab., Environ Health Perspect, 2020, DOI 10.1289/EHP6391
15. Liu și colab., Environ Health, 2020, DOI 10.1186/s12940-020-00659-x
16. Zheng și colab., Neurotoxicology, 2011, DOI 10.1016/j.neuro.2010.10.002
17. Marreilha dos Santos și colab., Brain Res, 2011, DOI 10.1016/j.brainres.2011.01.047
18. O’Neal și Zheng, Curr Environ Health Rep, 2015, DOI 10.1007/s40572-015-0056-x