Biserica „Buna Vestire” și pictorul Manole — ucenicul lui Oprea zugrav ot Craiova

În același an în care Napoleon Bonaparte se autoproclama împărat la Paris, iar Constantinopolul intra într-o nouă criză internă, în Copăceni se ridica o biserică de cărămidă cu două turle și fațade pictate integral cu fresce. Era 1804. Comanditarul era un protopop. Pictorul-șef, ucenic al celui mai vestit maestru al Craiovei. Astăzi, după mai multe cutremure, biserica „Buna Vestire” încă stă.

1. Anul 1804: contextul

Pentru a înțelege de ce locuitorii Copăceni-lor au decis în 1804 să ridice o biserică de zid mare, cu două turle și pictură mural completă, e nevoie să privim contextul. Țara Românească era guvernată de domnitorii fanarioți numiți de Poartă; în Vâlcea, episcop al Râmnicului era Nectarie (1812-1823 — episcopat consemnat de surse, ușor ulterior datei construcției, dar prezent la inaugurare; tradiția locală menționează episcopatul lui Nectarie ca cel sub care s-au desfășurat lucrările). În Europa, secolul XVIII al Luminilor făcea loc secolului XIX al revoluțiilor. La Paris, Napoleon devenea împărat în 18 mai 1804.

În acest fundal global, Țara Românească trăia o perioadă de relativă prosperitate. Comerțul cu Brașovul transilvănean și Sibiul aducea bunuri europene în satele Olteniei. Boierii își ridicau case mari cu pridvor și cerdac. Iar țăranii moșneni — categorie despre care am discutat în articolele anterioare ale acestei serii — își vedeau gospodăriile prosperând, ceea ce le permitea să contribuie generos la lucrările bisericești.

În acest context, ctitorii Copăceni-lor au luat decizia de a construi o biserică mult mai mare decât cea de lemn de pe deal. Materialul ales — cărămida arsă în cuptoare locale — era un simbol al prosperității: cărămida costa mult mai mult decât lemnul, dar dădea o construcție mult mai durabilă, mai impunătoare și mai potrivită cu noul gust arhitectural.

2. Ctitorii: protopopul Șerban Copăceanu și asociații săi

Spre deosebire de biserica de lemn — ctitorie comunitară fără un nume specific — biserica „Buna Vestire” are ctitori bine identificați, ale căror nume sunt consemnate atât pe pomelnicul liturgic, cât și pe fațadele pictate ale lăcașului. Aceștia sunt^[1]:

• Protopopul Șerban Copăceanu — descris în surse drept „cărturar bisericesc din Valea Cernei”, figura centrală a inițiativei. Rangul de „protopop” indică un preot superior, supraveghetor al mai multor parohii rurale.
• Maria, soția protopopului — co-ctitor menționat alături de soț, conform tradiției ortodoxe care recunoaște contribuția deopotrivă a celor doi soți.
• Nicolae Oteșanu — boier de rang mijlociu, posibil dintre moșnenii Copăceni-lor înstăriți.
• Preda și Petrică Zatăp — co-ctitori cu o contribuție financiară semnificativă.

Numele „Copăceanu” purtat de protopop este un indiciu important: el indică originea sa în satul Copăceni — adică protopopul ridicase biserica în satul de obârșie. Aceasta este o practică frecventă în Țara Românească: un membru al clerului ajuns la rang înalt revine să ctitorească în satul natal, fie din pioasă recunoștință, fie pentru a întări legăturile familiei sale cu locul de origine.

Patru ani mai târziu, în 1808, parohul bisericii era un anume popa Matei Copăceanu. Numele de familie identic cu cel al protopopului ctitor sugerează o legătură de rudenie — posibil tată-fiu sau unchi-nepot. Acest „popa Matei Copăceanu” este foarte probabil aceeași persoană cu „diaconul Matei Copăceanu” menționat la 1767 în Penticostarul bisericii de lemn (vezi articolul anterior al acestei serii). Dacă identificarea este corectă, atunci avem o linie continuă: tânăr diacon în 1767 → preot matur al noii biserici în 1808 — peste patru decenii de slujire continuă în Copăceni.

3. „Cele două turle”: particularitatea arhitecturală

Biserica „Buna Vestire” este cunoscută în zonă sub denumirea populară de „Biserica celor două turle” — o particularitate care o distinge de aproape toate celelalte lăcașuri de zid din Vâlcea^[2]. Configurația standard a unei biserici ortodoxe oltenești este: o singură turlă centrală peste naos (uneori cu mai multe pe acoperiș, dar concentrice). Două turle de aceeași importanță, distincte, este o configurație rară.

Înălțimea totală a bisericii — clopotniță și turlă inclusiv — este de aproximativ 16 metri. Pentru o construcție de început de secol XIX, ridicată într-un sat rural, este o dimensiune remarcabilă. În comparație, multe biserici parohiale rurale ale epocii nu depășeau 8-10 metri.

Planul interior este, de asemenea, tipic ortodox: pridvor, pronaos, naos cu cupolă centrală, altar cu absidă semicirculară. Pereții sunt de cărămidă portantă, groși, cu nișe pentru icoanele de hram. Ferestrele sunt înguste, în arcadă, cu vitralii originale (din care unele s-au pierdut și au fost înlocuite).

4. Frescele exterioare: Manole, Dinu și ucenicii

Particularitatea cea mai prețioasă a bisericii „Buna Vestire” este pictura sa exterioară. Spre deosebire de marea majoritate a bisericilor oltenești de epoca, ale căror fațade sunt simple — netencuite sau, mai târziu, cu un strat unic de var — biserica din Copăceni are fațadele complet pictate cu fresce, în registru superior aranjat ca arcade oarbe cu personaje și scene biblice^[3]. Stilul decorativ este caracteristic perioadei post-brâncovenești — adică continuă, cu adaptări, marele program decorativ inițiat de Constantin Brâncoveanu la mănăstirea Hurezi (1690-1693).

O inscripție păstrată pe pereții bisericii ne dezvăluie identitatea pictorilor — un detaliu de o valoare excepțională pentru istoria artei oltenești:

• Manole — maestrul-șef al echipei. Conform inscripției, fusese „ucenic al lui Oprea zugrav ot Craiova” (adică „din Craiova”). „Oprea zugrav” este o figură cunoscută istoricilor de artă ai Olteniei — un maestru frescar craiovean activ în a doua jumătate a secolului XVIII, autor al picturilor mai multor biserici din zona Doljului și Gorjului. Faptul că Manole, ucenic al lui Oprea, ajunge la Copăceni să picteze biserica plasează satul nostru pe ruta artistică a marilor frescari oltenești.
• Dinu — descris în inscripție ca „zograv ot sud Gorj” (adică „zugrav din sudul Gorjului”). Era, deci, un al doilea maestru, originar dintr-o altă școală decât cea craioveană a lui Manole, dar lucrând în echipă cu acesta.
• Dumitru și Dumitrașcu — ucenicii echipei. Posibil tată și fiu (Dumitrașcu este diminutiv de la Dumitru, sugerând relație familială), sau doi ucenici purtând nume similare.

Despre meritele artistice ale lui Manole, criticii de specialitate s-au exprimat în termenii cei mai elogioși. Citez:

„Monumentalitatea personajelor, cunoașterea anatomiei omului, atestă o dată în plus calitatea ce situează picturile realizate de Manole în fruntea creațiilor similare din epocă.”^[4]

Cu alte cuvinte, biserica „Buna Vestire” din Copăceni adăpostește, la nivelul fațadelor sale, una dintre cele mai bune picturi murale exterioare din Oltenia perioadei 1800-1820. Aceasta este o moștenire culturală de prim rang național — un detaliu pe care, paradoxal, l-am descoperit în literatura de specialitate, dar care nu este suficient cunoscut nici măcar locuitorilor satului.

Pe lângă scenele biblice tradiționale (Bunavestire, Răstignirea, Învierea), fațadele bisericii sunt decorate cu personaje plasate „între brazi și stejari” — un detaliu iconografic care ancorează picturile în peisajul oltenesc. Și — semn de prețuire a ctitorilor — pe fațade sunt reprezentați înșiși protopopul Șerban Copăceanu și asociații săi, conform tradiției ortodoxe care permite includerea ctitorilor în icoanele bisericii.

5. Cutremurele: 1940, 1977, 1986

Cea mai gravă amenințare la adresa bisericii „Buna Vestire” nu a fost trecerea timpului, ci cutremurele — pericol firesc pentru România, una dintre țările cele mai expuse seismic din Europa. Trei mari cutremure au lăsat urme pe pereții bisericii:

• 10 noiembrie 1940 — cutremurul Vrancean, magnitudine 7.4, cel mai puternic înregistrat în România secolului XX. A produs daune extinse în Câmpia Munteană și Subcarpați. La Copăceni, mărturiile orale culese de bătrâni vorbesc despre fisuri apărute în turla principală și despre căderea unor fragmente de tencuială pictată.
• 4 martie 1977 — cutremurul Vrancean, magnitudine 7.2, cel mai distrugător din epoca modernă pentru orașele românești. La Copăceni, biserica a suferit fisuri suplimentare în zona altarului și a clopotniței.
• 30 august 1986 — cutremurul Vrancean, magnitudine 7.1. Daunele acumulate de la cutremurele anterioare s-au agravat.

După fiecare dintre aceste evenimente, parohia a inițiat lucrări de consolidare și restaurare. Detaliile precise ale acestor lucrări — anii exacți, echipele de specialiști implicate, sumele cheltuite — sunt cuprinse în arhivele Episcopiei Râmnicului. Pentru locuitorii Copăceni-lor, vor putea face obiectul unui articol viitor în această serie, după consultarea acelor arhive.

Ce este remarcabil este faptul că, în ciuda celor trei cutremure de peste magnitudine 7, biserica a rezistat structural. Acest fapt confirmă calitatea zidăriei originale și a fundațiilor făcute la 1804 — care erau, după cum am văzut, opera unei comunități prospere de moșneni, decisă să nu economisească materiale.

6. Statut juridic: monument istoric clasat

Biserica „Buna Vestire” din Copăceni este înscrisă în Lista Monumentelor Istorice ale României sub codul VL-II-m-B-09727 — adică monument istoric de categorie B (importanță locală-regională), de tip „m” (monument singular)^[5]. Această clasare datează din 1955, când Comisia Monumentelor Istorice a redactat primul inventar postbelic al patrimoniului construit românesc.

Statutul de monument istoric oferă bisericii anumite protecții (în special imposibilitatea modificărilor neavizate), dar nu garantează fondurile pentru restaurare. În prezent, pictura exterioară are urgentă nevoie de o intervenție de specialitate — straturile de fresc au suferit eroziuni datorate ploii, înghețului și — paradoxal — varului aplicat în câteva intervenții ne-autorizate din deceniile trecute, când unele zone au fost „spoite” pentru curățenie.

Pentru o restaurare profesionistă a frescelor lui Manole și Dinu, finanțarea ar trebui asigurată prin Programul Național de Restaurare al Ministerului Culturii, prin programele de finanțare ale Uniunii Europene sau prin donațiile credincioșilor. O cercetare de specialitate ar trebui să preceadă orice intervenție — pentru că, după cum am văzut, este vorba despre una dintre cele mai prețioase opere de artă murală exterioară din Oltenia.

Până atunci, biserica continuă să fie folosită ca lăcaș de cult activ. La hramul Bunei Vestiri (25 martie pe stil vechi, 7 aprilie pe stil nou), parohia organizează slujba solemnă urmată de pomenirea ctitorilor — un moment în care, simbolic, generația noastră intră în comuniune cu Șerban, Maria, Nicolae, Preda și Petrică, cei care, acum 220 de ani, au pus piatra de temelie.

---

Note și surse

^[1] Ctitorii consemnați în pomelnicul liturgic al bisericii „Buna Vestire”. Mențiuni paralele pe site-ul Parohiei Bălteni a Arhiepiscopiei Râmnicului.

^[2] Cf. Asociația Monumente Oltenia — fișa de monument pentru biserica „Buna Vestire” din Copăceni. Și articolul corespunzător din Wikipedia (în limba română) despre bisericile cu hramul „Buna Vestire” din Țara Românească.

^[3] Pentru stilul post-brâncovenesc și moștenirea Mănăstirii Hurezi, cf. Răzvan Theodorescu, Constantin Brâncoveanu între „casa cărților” și „Ierusalimul cel nou”, Editura Enciclopedică, București, 2006.

^[4] Citat din fișa monumentală a bisericii „Buna Vestire” din Copăceni, reluată în articolul corespunzător din Wikipedia.

^[5] Lista Monumentelor Istorice 2015, codul VL-II-m-B-09727. Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113 bis/15.II.2016. Clasarea inițială datează din 1955.